Monthly Archives: January 2014

Pisica alba, pisica neagra (sau cea alb cu negru)

Zilele trecute am tot ascultat melodia celor de la pasarea Colibri – Pisica Neagra. Dupa care am inceput saptamana in forta rupt in doua de dileme, de frici si de razgandiri. Si cred ca chiar si de asta viata e nemaipomenit de frumoasa. Sa ma explic un pic, ca sa nu ramana doar gandurile incoerente de mai sus.

Catinca si Negrut - spate in spate

Catinca si Negrut – spate in spate

Lucrez (inca) la o firma care se straduie sa gasesca oamenilor un loc de munca. Oamenii, credeti-ma, se straduie din greu sa-si gaseasca un loc de munca. Eu ma stradui sa renunt la locul meu de munca.

Cativa din cei care au auzit ca locuim intr-o casa facuta din chirpici in care avem o toaleta cu rumegus, foc cu lemne si apa de la fantana, s-au oripilat. Eu sunt mandru ca stam intr-o casa calduroasa, sanatoasa (peretii respira, nu se face condens sau igrasie, nu se imbacseste aerul), toaleta am construit-o cu mana mea, nu are nici un fel de miros, sta in casa la caldurica si nu consuma apa (adica un pisu de 200ml nu egal 5 litri de apa aruncati la canal). Experienta de a face focul pe care apoi sa-l aud si sa-l vad arzand imi induce o bucurie incredibila.De fiecare data. Si ca sa revin la apa, consumam 20 litri de apa pe zi, iar in ultima vreme colectam apa de ploaie si topim zapda. Ma simt mai bine stiind ca nu consum 14.000 litri de apa pe luna (da, atatia litri sunt in 14 metri cubi de apa), plus ca apa de ploaie e minunata la atingere.

Un apropiat de al meu a primit o marire de salariu. El se bucura in timp ce eu as vrea sa ajung sa nu mai cheltui nici un leu. Unii sunt ingroziti de zapada care se asterne pe drum, eu sunt absolut incantat: in sfarsit scot schiurile de la naftalina. Stand aici la tara realizez ca mall-ul este atat de departe (uraaa!!).

Oriunde ma uit sunt tabere: Pro Basescu – anti Basescu, vegetarieni – omnivori, muncitori – lenesi, tarani – oraseni, cei care se caca si trag  apa – cei care se caca si arunca rumegus. Partea frumoasa a vietii este ca fac ceea ce vor, ceea ce le place. Problema e ca noi, restul de 95%, facem ce trebuie.

PS Iata si o explicatie la poza de mai sus. Copiii nu-si disimuleaza bucuria, bucuria lor este intotdeauna autentica. In poza Catinca doarme dusa in casa de chirpici cu foc de lemne si apa de la fantana (basca toaleta cu compost). Este inghesuita (in fecare zi la somnul de pranz) de Negrut, motan de cateva luni aciuat la noi in curte si mai apoi in casa, pe care Catinca il adora. Le simt bucuria tovarasiei lor chiar si prin somnul profund de copii. Ca asa-i la tara, traiesti cu animalele. De fapt asa e si la oras.

Despre lemne de foc si binecuvantare

Pe la sfarsitul lui noiembrie am primit lemnele cu care sper sa trec iarna asta. Viteaz si visator (ca sa nu spun total nerealist), am imprumutat o drujba de la cumnatul meu, gandidu-ma ca va fi usor, exact cum am vazut la televizor ca fac baietii la concursurile de taiat lemne. Aproximez ca aveam vreo 200 de busteni, iar pe primul l-am taiat cu drujba intr-o ora si un sfert. Asa ca, pana de Boboteaza, am reusit sa tai singur cam o treime din busteni, sa sparg cativa din ei si sa-i folosesc la facut focul.

Am crezut ca lemnul se usca in cateva saptamani. Am aflat ca de fapt ii trebuie intre 1 si 2 ani. Facand focul zilnic am aflat ca nu e distractie sa faci foc cu lemne verzi, dar ca e minune sa folosesti o soba racheta (rocket stove).

Soba racheta cu lemne puse la uscat

Soba racheta cu lemne puse la uscat

Asa ca vineri (azi e luni) am dat sfoara in tara printre prieteni si vecini, ca-s in rahat si trebuie sa tai, crap si stivuiesc lemnele, altfel zilnic stau afara ca prostu’ 2 ore sa strang lemne pentru facut focul care sa-mi ajunga vreo doua zile. Am ramas socat cand sambata la pranz dupa ce m-am intors din targul de vechituri, doi vecini imi taiasera cu drujba TOATE lemnele. Mi-a fost greu pana si sa le multumesc, pentru ca mi se parea ca nu ma pot ridica cu multumirile la nivelul ajutorului pe care ei mi l-au dat. Apoi cativa prieteni au venit la noi si impreuna cu unul din vecini s-au pus pe spart si stivuit. Duminica la ora 17.00 TOATE lemnele erau taiate, sparte si stivuite. Aproape dublu fata de tot ce am facut eu in decurs de o luna, singur, am reusit sa fac cu ajutorul celor din jur in 3 zile.

Ma gandesc ca daca nu eram taran, nu aveam bataia asta de cap cu lemnele, dar trebuia sa platesc incalzirea cu gaz si centrala termica. Mai rau era ca nu as fi savurat bucuria pe care mi-a dat-o ajutorul neconditionat si binefacator al celor din jurul meu. Pentru ca, mai presus de usurarea gandului ca am mai facut un pas inainte spre supravietuirea familiei mele pe parcursul acestei cumplite ierni (hihi), a fost imensa bucurie de a primi dragoste.

Gramada de lemne acoperite asteapta sa fie taiate

Gramada de lemne acoperite asteapta sa fie taiate

Asa am simtit tot ce s-a intamplat ca o ploaie de dragoste care a cazut din cer peste mine. Tot ce a trebui sa fac a fost sa-mi las sufletul sa spere ca totul va fi bine si un pic de credinta. Cam cat un sfert de jumatate de bob de mustar.

De ce sa scriu

Uite inca un blog despre viata la tara, despre downshifting. La inceput am fost ferm convins ca este o prostie sa incarc internetul cu inca o relatare a felului in care o persoana, satula peste cap de a alerga in rotita consumerismului, s-a hotarat sa-si surghiuneasca familia intr-un colt indepartat de lume in incercarea de a trai o viata mai simpla si mult mai fericita.

Dimineata la Rediu

Dimineata la Rediu

Dar in procesul asta de “downshifting” am vazut ca Ana, extraordinara femeie si scumpa mea sotie, cea care m-a facut fericit prin dragostea neconditionata pe care mi-a oferit-o si prin minunea de copil pe care l-a nascut (Catinca), este in mare suferinta. Ea – alinatoare suferintelor mele – sufera. Si am observat ca-si ia putere si imbarbatare citind pe internetul asta coplesit de informatie, despre experientele altora care au facut la fel ca noi. Si acolo vede ca tuturor le-a fost extrem de greu, ca exista soare dupa ploaie, ca iarna trece si vine primavara si chiar vara. Si se insenineaza in suflet si reuseste sa-si traiasca cu neasemuit curaj propria doza de experiente frumoase. Ieri a facut focul singura. Daca mai aveti dubii de sentimentul pe care-l starneste in sufletului oricarui om treba asta, va spun ca e la fel de bun ca un orgasm.

Mi-am dat seama ca oricat de banala si neinsemnata e viata mea aici la tara, s-ar putea ca relatarea ei sa ofere speranta si poate chiar sa inspire pe cineva. Daca nu, nici o pierdere; stiu ca ma voi simti bine sa scriu.

Va astept cu drag sa ma vizitati pe blog sau acasa. Deocamdata acasa e in satul Rediu comuna Aiton pe strada principala la numarul 3.