Category Archives: Trekking

Tura in Fagaras

Saptamana trecuta am citit cartea lui Heinrich Harrer – Paianjenul Alb la fel cum mancam in vremea copilariei “laptele de pasare” facut de bunica. Adica imi placea atat de mult incat imi pierdeam mintile, dar incercam sa iau inghitituri mici, ca totul sa dureze cat mai mult. Seara citeam despre alpinism, noaptea visam alpinism cu ochii inchisi, in timpul zilei ma afla intr-o transa visand alpinism cu ochii deschisi, asteptand cu infrigurare sa vina iarasi seara. Asa am ajuns sa plec intr-o tura in Fagaras, lasand doar cateva pagini necitite, infierbantat de vise idilice pline de performante si munti impresionanti si fara sa-mi inchipui ca imi voi pune la indoiala dorinta mea de a deveni alpinist.
Am ajuns din Sibiu in Avrig si mai apoi in Poiana Neamtului ajutat de bunul meu prieten R. dupa ce din Avrig am luat-o pe C. cea care avea sa-mi fie coechipier pe parcursul urmatoarelor patru zile. Am urcat incet, povestind pana la Barcaciu, unde ne-am decis sa ne instalam cortul (cort care-mi apartine). Am fost dezamagit de usurinta cu care am uitat sa verific la plecare starea cortului abia cand am descoperit ca nu-mi luasem betele pentru cort, dar carasem in husa acestuia un ciocan si o pompa de bicicleta. Noroc cu nea Petre care mi-a dat betele uni cort abandonat de turisti si care s-au potrivit perfect. Am decis (cu ajutorul lui nea Petre) ca drumul spre lacul Avrig traverseaza zone prea expuse riscului de avalanse asa ca dupamasa am urcat pana in platoul de sub varful Scara ca sa evaluam situatia traseului pe care-l vom urma a doua zi: drept in sus spre varf pe muchia Scarisoarei (un varf care nu apare pe harti, e un varf aproape lipit de latura estica a Vf Scara si bineinteles ca are cativa metri mai putin in inaltime) sau prin caldarea Puha. Ei bine muchia mi s-a parut fioroasa si zapada amenintatoare asa ca am ales varianta prin caldare. A fost prima oara cand m-am gandit ca nu sunt in stare sa gasesc curaj sa abordez o muchie usora dar indraznesc sa visez ca as face alpinism in Alpi. Ceva nu se prea potrivea.Ne-am intors la cort, am incercat sa dormim dar cei patru caini tineri si zurbagi ai cabanei nu au fost de acord.

Muchia Scarisoarei urca drept in sus

Caldarea Puha

Un singuratic traverseaza Caldarea Puha

Apus la Barcaciu

Apus la Barcaciu

Asa ca Duminica dimineata o luam la picior, urcam iar in platou, traversam caldarea Puha si iesim in saua Puha. Drumul de vara de iesire in creasta spre refugiu era complet blocat de o cornisa mare asa ca urmarim niste urme care din sa urca abrupt direct in creasta. Ajungem la refugiu, mancam si ne tragem sufletul. Mai spre dupamasa pornim spre Vf Serbota ocolind Vf Mazgavu. Prilej cu care lipsa de experienta isi spune cuvantul. Traversam o panta nu chiar dificila, eu in fata, C. ma urmeaza. Fara sa evaluez intreaga panta ajung la finalul traversarii in situatia in care trebuia sa pun doi pasi pe o brana de iarba, ingusta (prea ingusta pentru gustul meu) lipsita de zapada dar destul de inghetata. Ma opresc, ma uit in sus, pioletul intra 3 cm in zapada pana la iarba (din cauza pantei relativ mari), daca alunecam nu ma tinea. Coltarii se balanganeau linistiti pe rucsac, iar in jos dupa o limba de zapada uda de vreo 2 metri, haul. Daca picam, nu aveam vreme sa strig daramite sa ma opresc cu pioletul. Vreme de o vesnicie pentru mine, stau pe loc si ma panichez efectiv. Scoala corporatista prin care am trecut in viata, imi spune cu cat iau mai repede o decizie (chiar si proasta) am mai mari sanse sa o scot la liman, asa ca o rog pe C. sa faca 3 pasi in spate, sa urce drept in sus cu fata la panta cu pioletul ancora si sa termine traversarea direct pe deasupra mea. Zis si facut mai sus e zapada mai multa, panta un pic mai blanda, traversarea se termina cu succes. Dar eu sunt pierit. Nu-mi vine sa cred ca m-am intors pentru doi pasi si nu-mi vine sa cred cat mi-a fost de frica. Nu mai mergem pana pe Vf Serbota, sunt sleit mental, sunt dezamagit. Ne intoarcem la refugiu unde ne intalnim cu echipa lui R si M prietenii mei din Sibiu care venisera la refugiu. Pe drum exersam traversari de pante legati fiind in coarda si cu coltarii pusi (macar atat). Ma culc devreme visez numai tampenii cu cazaturi si alte cele, dorm rau de tot.

Traversand caldarea Puha

Traversand caldarea Puha

Pe geamul refugiului Scara

Pe geamul refugiului Scara

Exercitii

Exercitii

Apus la refugiu Scara

Apus la refugiu Scara

Luni dimineata plecam pe urme , ajungem lejer la Vf Serbota. Echipa lui R. si M. merg mai tare ajung pe varf cu cel putin 30 minute inaintea noastra. De acolo pleaca spre Vf Negoiu.

R. si M. ocolesc Custura Saratii in drumul lor spre Vf Negoiu

R. si M. ocolesc Custura Saratii in drumul lor spre Vf Negoiu

Eu si C dezbatem foarte scurt ce vrem sa facem si ajungem usor la concluzia ca pentru noi e prea mult. Pentru mine o hotarare grea de tot, pentru ca de fapt mi-e frica sa merg pana acolo si pentru ca imi dau seama ca ar fi un efort prea mare care va spulbera placerea de a fi in acel colt de rai. Ma gandesc ca nu sunt intr-o forma fizica buna, ca toate visele mele cu alpinismul sunt un balon de sapun, din cauza lipsei antrenamentului fizic si din cauza lipsei curajului. Ne intoarcem la cabana, mai exersam ceva opriri in piolet (dar zapada prea uda la ora amiezii nu ne mai lasa loc de joaca asta) si la sugestia lui C. traversam o zona mixta (stanca si zpada) fara sa mai scoatem coltarii. Asta a fost un antrenament bun.

Alte exercitii

Alte exercitii

Dupa ce ajungem la refugiu urcam pe Vf Scara si examinam muchia Scarisoarei sa vedem daca nu o putem cumva cobori. Decidem ca e chiar usoara ma oftic din nou ca la venire am decis ca e prea grea, mergem la refugiu si lenevim la soare. R si M se intorc fericiti de pe Negoiu dupa un traseu de 10,5 ore. Somn

Muchia Scarisoarei vazuta de pe varf

Muchia Scarisoarei vazuta de pe varf

Marti de 1 Mai, plecam muncitoreste in sus spre Vf Scarisoara, coboram pe muchie, admiram un ciopor de capre negre, mergem incet in jos.

Capre negre

Capre negre

Pe muchie in jos

Pe muchie in jos

Ne oprim la Barcaciu, apoi la Poiana Neamtului, apoi in Sibiu. Cu autobuzul ajung la Cluj la ora 21.00 obosit si cu capul plin de intrebarea: de ce urc pe munte, de ce vreau sa fac alpism (oare vreau sa fac asta)? M-am obisnuit sa rumeg cateva zile intrebarile ce ma framanta si azi am un singur raspuns, de fapt un citat al lui Joe Simpson din prefata cartii Paianjenul Alb: “Din pacate singurul mod de a intelege raspunsul la aceasta intrebare (de ce fac alpinsm? n.m.) e sa mergi si sa faci acelasi lucru. Un alpinist nu ar pune niciodata o astfel de intrebare si un ne-alpinist nu va intelege niciodata raspunsul.