Frumusetea nebuniei

De cand incerc sa ma fac taran, multa lume spune ca sunt nebun. Unii o spun pe un ton glumet, dar stim ca in orice gluma exista o jumatate de adevar. Ca nu cumva sa insel asteptarile, m-am decis sa construiesc o casa.
dom
Casa in care voi locui cu familia mea va fi construita din saci umpluti cu pamant, o tehnologie despre care puteti afla mai multe din o gramada de surse. Una demna de incredere puteti accesa aici. Casa va fi un dom cu diametru interior de 4,5 m (m-am gandit ca asta va fi un detaliu de finete adaugat portretului meu de nebun), tencuieli de var si podea de lut.
Am nevoie de voluntari. Daca doriti sa va implicati in proiectul asta, va spun ca e munca fizica grea. Asa ca, cei care totusi va mai ganditi la asta dupa ce ati aflat acest aspect, va rog scrieti-mi un email pe adresa liviu.taranul la gmail. com. Foarte important – specificati perioada in care sunteti disponibili, daca puteti veni in timpul saptamanii sau doar in week-end (daca puteti veni de vineri seara sau nu, daca puteti sta pana duminica seara sau nu), daca aveti anumite asteptari de la mine. Proiectul incepe din 15 iunie si tine pana-i gata. Voi putea oferi cazare la cort si hrana si discutii cat incape. Ba nu, as putea sa cant, dar nu ar avea rost sa fac munca sa fie neplacuta.
Frumusetea nebuniei consta in faptul ca poti face ce vrei fara sa-ti fie frica ca vei fi judecat daca gresesti. Lumea crede oricum ca esti nebun. Vorba lui Jerry Maguire – cine e cu mine? Daca nu raspunde nimeni, eu ma bag oricum.

Despre mestesug

Gandul sa scriu despre importanta actului de “a mesteri” mi-a venit atunci cand, framantat din greu de dorinta de a-mi ascuti niste scule (dalti si cutitoaie), m-am vazut nevoit sa ma documentez mai temeinic despre aceasta tehnica. Si cum sta bine oricarui om care propovaduieste ideea ca tehnologia este unealta necuratului, am inceput sa gugalesc si sa ma youtubez (sau cum i-o zice). Asta dupa ce in prealabil am citit despre pietre de ascutit pe blogul lui Catalin Sorescu, precum si pe site-ul acestuia de vanzare a diferitelor unelte – www.finetools.ro. Am ajuns la o concluzie rapida si anume ca, in timpul executarii miscarii de ascutire, e necesara mentinerea constanta a unghiului dintre unealta care se ascute si piatra care ascute. Pentru a hrani iluzia noastra de fericire suprema, fericire generata de confortul inimaginabil care guverneaza viata noastra, s-a inventat scula care se numeste dispozitiv de ascutit, un nume pompos dat unei gramezi contorsionate de fiare. In acest dispozitiv prinzi atat piatra cat si unealta de ascutit si misti piatra stanga-dreapta, fara mult efort de gandire sau fizic, pana cand consideri ca unealta este ascutita. Pretul acestui dispozitiv incepe de pe la 300 lei, un pret decent ar spune unii, desi eu de banii astia as pleca din targul de vechituri cu o sacosa de scule care ar putea sa-mi dea o hernie la cat de plina este.

Asa ca am inceput sa ma documentez, precum am spus mai sus, ce inseamna sa-mi fac singur un dispozitiv care sa indeplineasca aceasta functie. M-am gandit ca poate si acum 100 de ani, cand inca nu se inventase internetul, oamenii isi ascuteau uneltele si poate exista o solutie mai simpla si mai putin elaborata care sa faca treaba asta. Si asa am sfarsit prin a prinde doua scanduri in mengina si gata! Gratis! Ca erau doua ramasite aruncate prin sura aka atelier. Si am redescoperit ca mintea mea fost obnubilata atatia si atatia ani de chestia asta, sa o numim pe lung societate de consum, societate de consum care ori de cate ori am avut o nevoie, cu neasemuita darnicie, mi-a pus la dispozitie, contra cost, un serviciu sau un produs. Ca nu cumva sa imi bat capul sa incerc sa fac singur ceva si sa mai si descopar ca POT.

Poate veti zice ca sunt fraier, ca nu exista nici un rost sa redescoperi cu eforturi marete, apa calda. Ca ea a fost deja inventata si ca nu vedeti un rost pentru a mai trece prin chinurile facerii. Dar eu va zic ca pentru mine are tot rostul din lume. Ca prin aceste chinuri, ma descopar pe mine, imi dau seama ca nu sunt rabdator, ca nu agreez ideea de atentie la detalii, ca imi place infinit mai mult tot ce creeaza natura decat ce a creat omul, ca imi fac griji inutile despre tot ce ma inconjoara, ca nu mai satur de libertatea de a face lucruri inutile care imi bucura sufletul, cand am chef si cat am chef, ca viata este simpla si faina si cand ploua si cand e frig, ca sunt PERFECT asa cum sunt si ca posibilitatile mele sunt infinite. Ca pot sa gasesc o solutie incredibil de eficienta si minunata pentru orice am nevoie, atat vreme cat reusesc sa ies din gandirea programata de Matrix. Simt ca nu numai eu, dar toti oamenii, barbati si femei deopotriva, au o nevoie absoluta de a face ceva cu mainile lor. Mestesugeala ne aduce o neasemuita bucurie, ne reapropie de conditia noastra umana, ne ofera motive si prilejuri de a socializa, de a petrece timp de calitate cu noi sau cu semenii nostri, ca ne ajuta sa privim inauntrul nostru si ne permite sa ne bucuram, fara sa fim nevoiti sa platim pentru asta. Ca ne face sa ne simtim bine, fara un motiv anume.

Am mai descoperit ca orice pe lumea asta se poate face muult mai simplu decat am fost obisnuit sa cred. Ca de exemplu: pentru a ajunge din punctul A in punctul B nu trebuie neaparat sa-ti cumperi masina, ci poti folosi autobuzul sau ia-ma nene. Ca pentru a coace paine nu trebuie neaparat sa-ti iei o masina de facut paine, ci poti sa-ti faci un cuptor din lut (care coace si placinte si sarmale etc). Si mai cred ca nu trebuie sa dai intre 25.000 si 100.000 de euro ca sa-ti faci o casa, ci poti sa o faci cu mai putin de 3000 de euro. De fapt asta, ultima, nu am descoperit-o, dar o cred. Si o sa va tin la curent cu costurile si solutiile aplicate pentru constructia casei mele.

Pana atunci, m-am apucat sa fac linguri si boluri de lemn. Total inutil, dar incredibil de placut.

Suport pentru capace de oala. Baza lemn de cires, "cuiele" lemn de alun

Suport pentru capace de oala. Baza lemn de cires, “cuiele” lemn de alun

De sus in jos: lemn de cires, lemn de mar, lemn de nuc

De sus in jos: lemn de cires, lemn de mar, lemn de nuc

Ciubotica cucului (Primula elatior)

Se pare ca primavara apare multe plante care pot fi folosite in tratatrea diferitelor afectiuni pulmonare. Probabil natura cea care nu s-ar descurca fara ajutor erbicidelor s-a gandit sa  ne ajuta la trecerea dintre anotimpuri. Despre intrebuintari linkuri mai jos:

http://www.sanatatecuplante.ro/plante-medicinale/plante-medicinale-c/196-ciubotica-cucului-primula-veris.html

http://lataifas.ro/boli-si-tratamente-naturiste/14762/ceai-de-ciubotica-cucului-sistemul-nervos-inima-calculi-reumatism/#

Papadia (Taraxacum officinale)

S-a dat verde la mancat (pascut, zice fiecare cum vrea) la tot soiul de plante. Natura in generozitatea ei infinita ne da gratis un tedoxifiant de exceptie: papadia. Despre ea mai jos cateva linkuri:

http://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83p%C4%83die

https://ierburiuitate.wordpress.com/tag/papadie/

http://www.formula-as.ro/2013/1053/medicina-naturii-44/papadia-magicianul-detoxifierii-15998

Untisor sau Ranunculus Ficaria

A venit primavara, echinoctiul sta sa ne cada in cap, ceasul ala de masa va trebui dat (curand ) inainte iar cel biologic te constrange sa nu mai stai in casa. Voi incerca sa dezvolt principiul “decat cultivator, mai bine culegator” asa ca pe scurt dupa urzicile mancate acu 3 zile vine la rand untisorul. M-am gandit sa scriu pe larg despre el, da netu’ e plin de informatie asa ca nu ma mai obosesc (cateva linkuri mai jos). E deja 9 seara si nu-mi permit sa mai stau treaz la ora asta, si cum nici pe bautura nu as da-o mai bine ma bag in pat.

Night-night

http://www.bioterapi.ro/vegetale/index_vegetale_plante_medicinale_untisorul_grausorul_salatica.html

https://ierburiuitate.wordpress.com/2013/04/04/untisor/

 

 

Claca cu voie buna (workshop)

No, asa cum ii sta bine downshift-erului (aka taranului) roman, ne facem vara deshidrator solar si iarna soba. Un pic invers decat mersul logic al lucrurilor dar e musai. Asa ca in week-endul 31 Octombrie – 02 Noiembrie voi construi o soba racheta, cine vrea sa vina sa invete ceva, sa vie. Daca vreti puteti sa-i spunem workshop eu prefer termenul de claca cu voie buna. E gratis dar la sfarsit daca simtiti ca ati primit ceva si vreti sa dati ceva inapoi (malai, ulei, melasa, miere, bani etc) nu va sfiiti. Cum sade bine la o astfel de intreprindere locuri sunt limitate. Pt detalii sunati la 0743.444.635 sau scrieti e-mail la liviufaur {at} yahoo . com

Pam-pam!

Soba racheta

In 2012 cu ocazia sfarsitului lumii (21 decembrie 2012) i-am intalnit prima oara pe Andreea si Ronen. Am vazut si auzit pentru prima data de soba racheta. Nu mi s-a parut nimic spectaculos.
In decembrie 2013 m-am mutat si eu la tara. Bani foarte putini, asa ca folosirea unui convertor cu gaz (avem gazul tras in casa) era exclusa. Singura solutie – sa fac o soba racheta. Am facut-o si va spun cateva din concluziile mele legate de avantajele si dezavantajele folosirii ei:
stanga soba racheta, dreapta soba tip semineu

Sobele

  1. Consuma mult mai putine lemne. Dupa calculele mele cam de 4 ori mai putine. Am comparat-o cu soba tip semineu (soba a costat cam 1200 lei – 250 euro) pe care o folosim in bucatarie (la incalzit nu si gatit) si pe care o numim “lemnofaga”. Toate comparatiile pe care le voi face au ca referinta aceasta soba
  2. Dupa oprirea focului soba ramane calda mult mai mult timp, macar vreo 4 ore bune. Dupa 8 ore schimbatorul de caldura este inca cald dar nu mai are puterea de a incalzi aerul din incapere sau de a radia caldura (infrarosu)
  3. Este eficienta, foarte eficienta. Am stabilit lucrul acesta prin simplul fapt ca pot tine mana pe hornul de evacuare si daca soba functioneaza de 1 ora. Dupa aproximarea mea temperatura hornului nu urca peste 45 grade Celsius semn ca pierde foarte putina energie pe horn, energia find folosita la incalzirea schimbatorului de caldura (butoiul). La cealalata soba e greu sa tin mana la 5 cm de horn ca ma parjoleste
  4. La folosirea de mai multe ori pe zi e usor de aprins. “Heat raiser”-ul (sa-i zicem miezul sobei acolo unde se petrece magia arderii gazelor de lemn) din interior e cald mult timp (mai mult de 12 ore asa ca asigura arderea corecta dinspre focar catre miezul sobei
  5. Folosita corect ai minime sanse sa afumi incaperea. Cu cealalta ai zero sanse sa nu o afumi

Minusuri si greseli:

  1. Diametrul mic al hornului m-a determinat sa fac un focar mic (sunt acolo niste dimensiuni care trebuie corelate). Am fost nevoit sa tai lemnele mici ceea ce a insemnat un efort suplimentar
  2. Desi principiile de constructie sunt clare, felul in care functioneaza fiecare soba e diferit. Pana te prinzi care e spilul cu ea dureaza o vreme. La mine a durat vreo 2 saptamani
  3. Aprinderea focului e un pic mai anevoioasa, practic trebuie sa-ti bagi mana in focar
  4. Daca soba e rece va scoate fum in incapere. Iarna acest incovenient nu exista
  5. Pentru cele doua incaperi ale casei noastre exista un singur horn central la care sunt racordate cele doua sobe. Daca hornul e rece (primavara nu am facut foc de doua zile) si aprind doar soba racheta, fumul coboara in soba tip semineu si iese in incapere

Resurse:

Soba care m-a inspirat: http://bhudeva.org/blog/2012/12/22/our-second-rocket-stove/ un articol cu multe detalii legate de constructie

Epifania

Am avut acum ceva vreme o mica revelatie, cu atat mai uluitoare cu cat sunt (eram?) absolut impotriva scenariilor complotistite de orice fel. Si am sa incep prin a descrie doua evenimente disparate care au ca personaj principal pe Catinca – draga mea fiica si barometru, inca nealterat, al realitatii.

La noi in curte, o dupa-masa obisnuita. Catinca alearga prin curtea noastra impreuna cu copii din vecini. Eu sunt singur cu ei, mesteresc un gard, total inconstient de pericolele care-i pandesc. Cum ar fi cel al creativitatii. Asa ca, ce le trece prin minte copiilor? Rechizitioneaza un butuc maricel (singurul ramas nemaruntit la nivelul de lemne de foc), il rostogolesc cu efort intr-un loc prielnic, iau si scandura care proptea usa micului solar construit pentru rasaduri si, sa vezi trasnaie, isi construiesc un balansoar. Pe care se dau cam o ora cu schimbul, razand (nu inteleg de ce) de mai mai sa le crape pielea pana la urechi. Apoi, plictisiti, se hotarasc sa ia galetusa in care eu pregatisem mai demult lutul pentru tencuit soba, un lemn de foc pe post de spaclu si se apuca de tencuit leaganul. Vreo 30 de minute. Iar eu raman in urma cu gardul, privind tamp la joaca lor.

E sambata. Ana ne vinde lucrurile la targul organizat la Cluj Arena, asa ca eu stau impreuna cu Catinca in parcul de langa acest maret si inutil edificiu. Dar vai, sunt doua leagane in forma de caluti si ele sunt ocupate, ce ne facem? Sa le vopsim cu noroi nu se poate (unelte s-ar gasi in zona. dar mi-e ca ajung acasa fie cu o amenda fie cu un ochi vanat) asa ca ne uitam in jur si iata salvarea: sa sara banu’. Catinca ma duce spre oribillii caluti de plastic ai caruselului pentru care, bineinteles, trebuie sa platesti. Eu refuz elegant sa ma las jumulit de 5 lei pentru doua minute de invartire a Catincai si, timp de doua ore, ma lupt – zambind cu nervii intinsi la maxim – cu alte asemenea aspiratoare de bani. Vata de zahar, popcorn, chestii dulci pe bat (practic zahar in diferite forme), inghetata (cu zahar), pitici delfini, avioane, pisici (toate gonflabile), ponei adevarati, dispozitive de facut baloane, mori de vant colorate, toate ne asalteaza devenind pe rand obiectul dorintei Catincai si subiectul furiei mele launtrice. Aruncand priviri ucigatoare vanzatorului ambulant care ne umple cu baloane de sapun probabil in speranta ca va vedea cum arata banii nostri, cedez. Cumpar o inghetata.

Stam pe o banca si in timp ce in Catinca colcaie endorfinele in mine apare revelatia. De foarte mici suntem grosolan programati: cata vreme traiesti in sistem poti accesa facil si imediat o gramada de lucruri marete si uluitoare. Doar daca platesti. Toate sunt nesanatoase (pentru minte sau corp) si toate dau dependenta. In subsidiar realizez ca poti sa platesti doar daca ai un serviciu ( Domnului sunt somer) care sa produca suficienti bani ca sa poti accesa cele dorite. Iar visul suprem este o pensie din care voi trai fericit si din care voi putea face ce nu am facut cand aveam 41 de ani. Adica sa ma bucur de viata.

Pisica alba, pisica neagra (sau cea alb cu negru)

Zilele trecute am tot ascultat melodia celor de la pasarea Colibri – Pisica Neagra. Dupa care am inceput saptamana in forta rupt in doua de dileme, de frici si de razgandiri. Si cred ca chiar si de asta viata e nemaipomenit de frumoasa. Sa ma explic un pic, ca sa nu ramana doar gandurile incoerente de mai sus.

Catinca si Negrut - spate in spate

Catinca si Negrut – spate in spate

Lucrez (inca) la o firma care se straduie sa gasesca oamenilor un loc de munca. Oamenii, credeti-ma, se straduie din greu sa-si gaseasca un loc de munca. Eu ma stradui sa renunt la locul meu de munca.

Cativa din cei care au auzit ca locuim intr-o casa facuta din chirpici in care avem o toaleta cu rumegus, foc cu lemne si apa de la fantana, s-au oripilat. Eu sunt mandru ca stam intr-o casa calduroasa, sanatoasa (peretii respira, nu se face condens sau igrasie, nu se imbacseste aerul), toaleta am construit-o cu mana mea, nu are nici un fel de miros, sta in casa la caldurica si nu consuma apa (adica un pisu de 200ml nu egal 5 litri de apa aruncati la canal). Experienta de a face focul pe care apoi sa-l aud si sa-l vad arzand imi induce o bucurie incredibila.De fiecare data. Si ca sa revin la apa, consumam 20 litri de apa pe zi, iar in ultima vreme colectam apa de ploaie si topim zapda. Ma simt mai bine stiind ca nu consum 14.000 litri de apa pe luna (da, atatia litri sunt in 14 metri cubi de apa), plus ca apa de ploaie e minunata la atingere.

Un apropiat de al meu a primit o marire de salariu. El se bucura in timp ce eu as vrea sa ajung sa nu mai cheltui nici un leu. Unii sunt ingroziti de zapada care se asterne pe drum, eu sunt absolut incantat: in sfarsit scot schiurile de la naftalina. Stand aici la tara realizez ca mall-ul este atat de departe (uraaa!!).

Oriunde ma uit sunt tabere: Pro Basescu – anti Basescu, vegetarieni – omnivori, muncitori – lenesi, tarani – oraseni, cei care se caca si trag  apa – cei care se caca si arunca rumegus. Partea frumoasa a vietii este ca fac ceea ce vor, ceea ce le place. Problema e ca noi, restul de 95%, facem ce trebuie.

PS Iata si o explicatie la poza de mai sus. Copiii nu-si disimuleaza bucuria, bucuria lor este intotdeauna autentica. In poza Catinca doarme dusa in casa de chirpici cu foc de lemne si apa de la fantana (basca toaleta cu compost). Este inghesuita (in fecare zi la somnul de pranz) de Negrut, motan de cateva luni aciuat la noi in curte si mai apoi in casa, pe care Catinca il adora. Le simt bucuria tovarasiei lor chiar si prin somnul profund de copii. Ca asa-i la tara, traiesti cu animalele. De fapt asa e si la oras.